Raport MCV: România a continuat progresele, dar trebuie continuate eforturile anticorupţie.
- Data:
27.01.2016 11:00
- Autor:
Domnul Goe
- Categoria:
Actualitati
- Accesari:
1016
- Coment:
0
-
România a continuat să obţină progrese pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite împreună cu Uniunea Europeană, dar sunt necesare eforturi suplimentare în combaterea corupţiei la toate nivelurile şi pentru asigurarea independenţei justiţiei, recomandă raportul CE elaborat prin instrumentul MCV.
Preşedintele Klaus Iohannis consideră că raportul MCV dat publicităţii miercuri de către Comisia Europeană arată că România se află pe o direcţie ascendentă în îndeplinirea obiectivelor din cadrul Mecanismului.
''Şeful statului apreciază că Raportul elaborat de către Comisia Europeană, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), confirmă, pentru al treilea an consecutiv, progresele înregistrate de România cu privire la reforma în sistemul judiciar şi lupta împotriva corupţiei. România se află pe o direcţie ascendentă în îndeplinirea obiectivelor din cadrul MCV, angajamentul ţării noastre pentru consolidarea statului de drept şi independenţa justiţiei fiind unul ireversibil'', se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX de către Administraţia Prezidenţială.
În opinia preşedintelui, raportul arată că principalele instituţii din domeniul judiciar şi de integritate ''au continuat să obţină rezultate impresionante în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt''. ''Se confirmă astfel sustenabilitatea eforturilor autorităţilor române şi determinarea de a face reformele necesare pentru societatea românească'', afirmă şeful statului, arătând că ''susţine cu aceeaşi hotărâre continuarea demersurilor în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei''.
Preşedintele constată, totodată, că în prezent există o abordare convergentă la nivel european cu privire la progresele semnificative înregistrate de România în combaterea corupţiei, aceste evaluări regăsindu-se şi în raportul GRECO, publicat de Consiliul Europei pe 22 ianuarie.
Raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) emis de Comisia Europeană recunoaşte caracterul durabil şi sustenabil al reformei justiţiei şi al luptei anticorupţie, astfel încât există premisele finalizării procesului MCV, precizează, miercuri, Guvernul.
”Acest al treilea raport anual consecutiv pozitiv dovedeşte caracterul durabil şi sustenabil al reformei în justiţie şi al luptei împotriva corupţiei, fiind un indicator al măsurii în care autorităţile române şi-au asumat şi au îndeplinit obiectivele MCV. În acest sens, considerăm că recunoaşterea progreselor din raportul MCV ar putea fi subliniată mai clar prin introducerea unei perspective de finalizare a acestei monitorizări de către Comisia Europeană. Astfel, având în vedere concluziile pozitive ale raportului, considerăm că există premisele finalizării procesului MCV prin internalizarea obiectivelor mecanismului la nivelul autorităţilor române, de exemplu, în structura Strategiei Naţionale Anticorupţie", se arată într-un comunicat emis de Biroul de presă al Executivului după ce Comisia Europeană a dat pulicităţii raportul.
Totodată, documentul citat arată că reformele prevăzute de MCV, inclusiv lupta împotriva corupţiei, sunt şi trebuie în continuare întreprinse în primul rând pentru societatea românească, dincolo de reperele stabilite prin acest mecanism de cooperare şi verificare.
De asemenea, Guvernul precizează că angajamentul său de a îndeplini obiectivele amintite "în beneficiul societăţii româneşti şi al cetăţenilor români" este "puternic şi fără echivoc".
Nu sunt comentarii.
Alte stiri dupa Tag-uri
-
raport mcv
-
romania
-
klaus iohannis
-
justitie
Alte stiri similare
Provocările eticii în era tehnologiei - Dezbatere la UAV
Joi, 17 Octombrie, 2024 16:47
Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit pe 16 octombrie o serie de evenimente dedicate Zilei Eticii Globale, un proiect internațional menit să ...